Maine am sa plec intr-o mica excursie... am sa ma reintorc pe crestele Fagarasului, dupa 15 ani, dupa 15 ani de la cea mai frumoasa excursie din viata mea... pe munte. In fapt au trecut 15 ani si o saptamana :) dar ce mai conteaza 7 zile... Weekendul trecut a plouat peste tot... acum s-ar putea sa prind doar cateva dusuri duminica.
E greu sa povestesti cuiva despre cum e acolo sus... salbaticia, peisajele, aerul curat si linistea, mai ales linistea pe care nu o mai gasesti nicaieri la oras, poate chiar si la tara. Locuri inca nepangarite de muzica data la maxim, gratare si mai ales vorbele grele pe care unii oameni le arunca altora. Pentru ca cine ajunge acolo, ajunge din dragoste pentru munte. Toti se saluta, isi schimba priviri... zambesc... pentru ca muntele ii uneste, creeaza o legatura intre toti cei ce-l viziteaza... are acest dar... Abia astept sa va aduc fotografii de acolo !!!
Este un loc in care fiecare om ar trebui sa ajunga cel putin o data in viata...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Şi mie mi-e tare dor de Făgăraş, de aerul rece al înălţimilor, de vântul ce-ţi mângâie faţa pe golul alpin de pe creste, de stâncile pe care calci ca să ajungi sus, de priveliştile dumnezeieşti ce se desfăşoară înaintea ochilor când eşti deasupra tuturor. Are Lake of Tears o melodie a cărei idee ar fi că pe crestele munţilor se aşterne cărarea zeilor. Poate de aceea totul e atât de neomenesc...
RăspundețiȘtergereExact despre asta e vorba, desi nici nu ma asteptam la altceva din partea ta :) Stiu ca esti iubitoare de munte :p si din cate stiam, te duceai destul de des pe munte...
RăspundețiȘtergere