Dor...

Din nou am simtit aseara, cand am iesit din Editura de data asta, un miros specific copilariei mele, un miros de seara, de tara, de lemn arzand, de fum de tara... si sa nu radeti, dar fumul de lemn la tara, seara... toamna, are un miros specific, un miros pe care nu-l poti simti dimineata sau la pranz, indiferent de anotimp.

Acest miros mi-a trezit din nou placeri nebanuite desi nu-mi aduc aminte nicio intamplare. Cu siguranta ca nu e vorba numai de o intamplare anume ci de o anume stare de fapt, o anume perioada a vietii mele, a copilariei mele...

...

Mi-e dor de linistea trairilor interioare... a acelor trairi pe care, paradoxal, nu le pot scoate la suprafata. Ele exista, adanc ingropate intr-un subconstient tavalit si bombardat de viata cotidiana a unei societati in continua transformare.

Mi-e dor...

Si uite asa s-a casatorit si Cornel... one of the finest

Violarea vointei unui popor

Exista o „dogmă” a democrației moderne care spunea că poporul suveran nu se poate înșela niciodată, nici măcar atunci când alege greșit, haotic, cum aleg românii, de exemplu, de 20 de ani încoace. Poporul alegător are întotdeauna dreptate, iar majoritatea este cea care se impune, minoritatea acceptând rezultatul și pregătindu-se pentru vremea când va deveni la rândul său majoritate. Această „dogmă” a fost spulberată săptămâna trecută în Irlanda.

După ce au votat hotărât NU la referendumul de anul trecut cu privire la Tratatul de la Lisabona, irlandezii au votat „frenetic” un „DA” cu mâna strânsă în ușă pentru același referendum. Evenimentul dă un semnal catastrofal despre felul în care funcționează democrația în Europa, care riscă să devină „Cealaltă Uniune Sovietică”: votăm până ce iese cum trebuie. Ce contează ce vrea poporul?!! Păi, ce știe el poporul! Poporul e prost, nu știe nimic, el trebuie să facă așa cum îi spun „înțelepții” UE, pentru că altminteri aceștia se supără pe el și nu e bine.

Cam așa s-au desfășurat lucrurile cu Irlanda. După ce anul trecut această țară a votat împotriva instaurării unui suprastat, prevăzut în Tratatul de la Lisabona, asupra insularilor s-au făcut presiuni pentru a accepta acest proiect de constituție. S-a făcut o campanie în favoarea tratatului, s-au făcut probabil amenințări subtile (că se retrag fonduri, că țara va fi marginalizată etc.), promisiuni (se pare că prețul pentru „cumințirea” irlandezilor a fost postul de comisar european pentru agricultură) și iată că până la urmă Irlanda a cedat. Ce putea să facă? Putea să facă ceva? Evident că nu, mai ales că multe dintre celelalte state ale UE au votat tratatul în parlamentele naționale, departe de ochii opiniei publice.

De ce au votat totuși irlandezii NU prima dată, data care de fapt contează? Nu pentru că ar fi imbecili, nu pentru că ar fi dușmani ai EUropei, nu pentru că nu ar ști ce fac. Ci pur și simplu tocmai din cauza faptului că au fost informați. Au știut că acest tratat prevede acordarea de puteri constituționale Uniunii Europene care practic anulează treptat autoritatea statelor componente (despre prevederile tratatului s-a tot scris pe acest site). Și au mai votat irlandezii NU dintr-un motiv pentru care și Parlamentul României ar fi trebuit să voteze la fel: Uniunea Europeană este condusă de o castă de birocrați, aflați deasupra legii, asupra cărora nu există nici un control parlamentar sau de altă natură. Mai precis, întregul nostru continent este condus de niște persoane despre care nimeni nu știe decât că toacă miliarde de euro ai concetățenilor lor pentru a debita inepții de genul asomării porcului, interzicerii hanoracelor cu glugă, interzicerii comercializării bananelor mai lungi de nu știu câți centimetri și multe astfel de imbecilități pe care le putem afla, vizitând ca niște buni creștini, azilele de boli neuropsihiatrice, fără a mai trebui să plătim miliarde de euro.

Tratatul de la Lisabona se află acum la mâna președintelui Cehiei. După cum se știe, Vaclav Klaus refuză categoric să ratifice acest tratat. A fost amenințat, i s-a spus că va fi demis, dar onorabilul președinte ceh a rămas inflexibil – își sacrifică întreaga carieră politică pentru a păstra independența patriei sale. Bravo lui! Nu e așa că seamănă cu un anumit candidat-starletă la președinția României? Siiiiigur că da! Păi ce Vaclav Klaus, sau guvernul ceh, sau Banca Națională a Cehiei și-au propus să scoată țara din criză? Evident că nu. Ca și ai noștri, după cum recunoaște candid starleta română care fuge în lung și în lat după mandatul prezidențial. Să fie oare întâmplător că două state ex-comuniste, Cehia și Polonia, refuză (Seimul Poloniei a ratificat, între timp, documentul) să ratifice acest document politic? Sau am putea să ne gândim că după experiența primei Uniuni Sovietice acestea se tem să nu cumva să cadă sub altă dictatură, mult mai feroce. Va putea acesta oare salva Vaclav Klaus un întreg continent de „democrația” biurocraților de la Bruxelles și Strassbourg? Vom ajunge oare noi, europenii, să vorbim despre el ca despre un G. Washington sau J. Adams al Europei? Doamne ferește să nu ajungem să vorbim despre el ca despre un A. Lincoln sau J.F. Kennedy! (Poate că vor înțelege și compatrioții noștri de ce este atât de necesar ca președintele României să fie un om cu demnitate, capabil să facă sacrificii substanțiale pentru a păstra demnitatea și independența poporului în slujba căruia se află. Poate vor mai afla și că o țară este mare sau mică nu în funcție de kilometrii pe care îi acumulează pe harta lumii, ci de curajul și demnitatea locuitorilor săi și a clasei conducătoare.)

Să nu creadă cineva că sunt un dușman al Europei. Dimpotrivă. Unirea popoarelor europene într-o singură țară mi se pare cel mai îndrăzneț proiect politic din istoria modernă a Europei. Dar nu voi accepta ca acest proiect să încapă pe mâna unora care doresc să conducă Europa ca pe o turmă de necuvântătoare, cu cipuri biometrice ca să nu miște nimeni în front, cu decrete care nu dau doi bani pe ce vor europenii. Niciodată! Nu este admisibil ca un continent întreg să fie condus în mod despotic de tot felul de „înțelepți”, „iluminați”, „atoateștiutori” dubioși, care ne vorbesc despre depresia porcului, deși nu au văzut un porc decât în atlasurile zoologice, ne vorbesc despre cum să dormim, cum să ne trezim, cum să mâncăm, cum să respirăm, ne decid ce cuvinte se cuvine să folosim și ce cuvinte să scoatem din dicționare, în cine să credem și mai ales în Cine să nu mai credem etc.

Ceea ce s-a întâmplat în Irlanda mi se pare un viol la nivel național, care ne arată că încă înainte de a fi un stat în toată regula UE are deja puteri discreționare, pe care nu se dă în lături de a le folosi în modul acesta. Stalin a avut „decența” să modifice voința electoratului la urne, după principiul „nu contează cine votează, ci cine numără voturile”. Instituțiile europene au răsturnat această „axiomă” și au transformat-o în „Nu contează ce rezultat are referendumul, contează cine are capacitatea de a-l repeta până iese cum trebuie”. O întreagă națiune a fost agresată politic și, ceea ce este mai dureros, după această samavolnicie, irlandezii au fost puși să aplaude și să se bucure și să spună: We love you, UE!!!! We loveeee youuu! Vi se pare cunoscut? Dacă nu, citiți cărțile despre martirii din Aiud, din Gherla, din Pitești, din Sighet, din Gulag! Oare nu este acesta un motiv pentru care Tratatul de la Lisabona ar trebui deocamdată respins și/sau regândit? Eu cred că da.

Vă întrebați de ce nu v-a consultat nimeni cu privire la acest tratat și nu știți mai nimic despre acest lucru? Pentru că cei ce conduc România vă disprețuiesc și vă consideră prea proști pentru a discuta cu dumneavoastră astfel de subiecte, care, până la urmă, nu vă privesc. Vedeți-vă de treabă! Munciți, produceți euro ca să aibă funcționarii paneuropeni ce cheltui. Nu așa e normal?

Există în psihologie un concept numit „sindromul Stockholm”. Acesta se referă la faptul că după ce cineva este supus unui tratament brutal ajunge să simtă un fel de atracție paradoxală față de agresor, ca un reflex pervers al stării intense de spaimă. Dacă lucrurile continuă așa, europenii ar face bine să se obișnuiască cu „sindromul irlandez”… Sau ar face și mai bine să nu se obișnuiască cu el…

Sursa: http://www.eurosceptic.ro/index.php/2009/10/15/violarea-voin%C8%9Bei-unui-popor/

Inainte... in timp ce... si dupa... ploaie