miercuri, 21 octombrie 2009

Dor...

Din nou am simtit aseara, cand am iesit din Editura de data asta, un miros specific copilariei mele, un miros de seara, de tara, de lemn arzand, de fum de tara... si sa nu radeti, dar fumul de lemn la tara, seara... toamna, are un miros specific, un miros pe care nu-l poti simti dimineata sau la pranz, indiferent de anotimp.

Acest miros mi-a trezit din nou placeri nebanuite desi nu-mi aduc aminte nicio intamplare. Cu siguranta ca nu e vorba numai de o intamplare anume ci de o anume stare de fapt, o anume perioada a vietii mele, a copilariei mele...

...

Mi-e dor de linistea trairilor interioare... a acelor trairi pe care, paradoxal, nu le pot scoate la suprafata. Ele exista, adanc ingropate intr-un subconstient tavalit si bombardat de viata cotidiana a unei societati in continua transformare.

Mi-e dor...

5 comentarii:

  1. Tzucu-tzi inimioara ta sensibila!:P!:)...puszi...Flo

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred ca atata timp cat inca ne este dor...de o stare, un om, un zambet...inseamna ca nu am uitat sa traim si sa ne bucuram...>:<

    RăspundețiȘtergere
  3. Sper din toata inima sa fie asa >:<

    RăspundețiȘtergere
  4. e chiar frumos comentariul tau..., parca am simtit si yo..:)

    Rucksy

    RăspundețiȘtergere
  5. Cum spuneam intr-o alta postare, insa intr-un alt context... sper ca aceste "amintiri" sa nu ne paraseasca niciodata :)

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.