Perspective...

Parfum de tei vs. Parfum de soc

Aseara, trecut de ora 22, dupa un weekend aproape integral petrecut la TVS, iesind din cladirea IPJului, am simtit pentru prima data pe anul asta parfumul de tei, destul de discret, insa a inceput sa se simta.
... si asta e doar inceputul. Atat pe B-dul. Republicii, cat si in multe alte zone din oras si din tara (am simtit cateva zile si in Bucuresti, anul trecut, aroma teiului... a fost extraordinar). Din punctul meu de vedere, declar deschis sezonul parfumului de tei... enjoy it :)
... si ca sa ma leg cumva de titlul postarii, dupa ce am urcat in masina (inca cu teiul in "plamani"), m-am indreptat spre casa, m-am dat jos din masina... alt parfum... de soc... de parca natura ar fi tinut cu tot inadinsul sa ma rasfete.

P.S. Pentru cei ce ma cunosc... nu am innebunit, insa de cand nu mai fumez, simturile mi s-au ascutit din nou... in special mirosul... asa ca nu fac decat sa ma bucur "la max" de ceea ce imi ofera natura.

Portishead - Roads

Romeo si Julieta ?!?

Doua minute de poze... 2 metri intre mine si ei... aproape ca nu m-au bagat in seama. S-au uitat mai mult unul la celalalt, nepasatori de ce se intampla in jurul lor. Ba chiar mai mult, la un moment dat cineva a trecut printre mine si ei (altii... pentru ca mai sunt si unii carora le pasa, au trecut prin spatele meu)... nimic... Romeo si Julieta ?! Poate nu... insa cu siguranta este ceva frumos intre ei, ceva asemanator cu ceea ce simtim noi cand ne indragostim. Pentru doua minute au fost singurii porumbei de pe pamant...

Flori... pe terasa "Adevarului"

Duminica prin Strand...

Parfum de flori in miez de noapte...

Din nou la tara... m-am urcat in masina din Pitesti la 8 seara, soarele inca pe cer, desi incepuse sa coboare incet. Am ajuns noaptea, in jur de 10, am coborat din masina si... am fost invaluit de parfumul florilor, o combinatie perfecta de aer putin caldut de mai si parfum de trandafiri si bujori... de nedescris. Nu imi venea sa mai plec, as fi ramas acolo, macar pentru o noapte... afara. Insa, am plecat... din nou in oras, din nou in aerul pe care-l respiram zilnic...

Bucuresti... la hotarul dintre Stirbei Voda si Popa Tatu

Gheata la mal...

Din suita... Florile de la Paralela

... si cu ocazia asta am acoperit toate etajele :)

Ultima reduta...

Zilele urmatoare parintii mei vor darama si ultima constructie din ceea ce eu numesc "casa bunicilor" si totodata locul unde am copilarit: se numea... "casa mica".
Nu este o casa mica, insa este mai mica decat ceea ce numeam "casa mare". Hmmm, probabil vi se pare un joc de cuvinte; va asigur ca nu e nimic de genul asta. Asa le spuneam noi cand eram mici, insa nu indeajuns de mici incat sa nu avem amintiri de la varste foarte fragede. Dintre toti verisorii mei, eu am stat cel mai mult acolo... poate de aceea si simt nevoia ca amintirile mele sa ramana si in alt loc decat in mine.
Imi aduc aminte cum asteptam dimineata ca unul din bunicii mei sa dechida usa, iar pisica sa intre (in fapt nu eram doar eu cel ce astepta). Ne jucam in pat, in fiecare dimineata... bunicii mei renuntasera de mult sa ma convinga ca are purici si ca nu e normal ca o pisica sa stea in pat.
Tocmai mi-am adus aminte de o nuia, in mana bunicului meu, insa nu imi aduc aminte si ce facusem... asta e de bine :D
Imi mai aduc aminte o amintire placuta cand ma trezeam dimineata, iar camera era parfumata de mirosul de turta din soba. Insa de departe, cea mai frumoasa amintire (si sunt multe de acest fel) cand priveam ritualul "painii in tzast". Avea legatura cu hornul din imagine si cu lantul ce atarna obosit... acum nimeni nu mai face paine asa... si se pare ca inca nu ma pot impaca cu acest gand.
Ca sa nu termin intr-un ton trist, probabil ca de saptamana viitoare vor incepe sa se nasca noi amintiri, poate atat pentru mine cat si pentru generatiile urmatoare...
Pana atunci noi ramanem cu amintirile noastre... si inca sunt multe si destul de vii...

Pe drum...

Apa... lumina si... umbre...